martie
16
2017

Comunicat de presă din partea Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei

În rezultatul acţiunilor de protest din 17 ianuarie 2017, organizate de Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei la cerinţa membrilor de sindicat şi pentru a negocia revendicările FSEŞ, Guvernul a propus crearea unei Comisii de negocieri, formată din reprezentanţii FSEŞ şi ai Guvernului. FSEŞ a decis suspendarea acţiunilor de protest pe parcursul negocierilor, pentru o perioadă de 2 luni.

Astfel, în perioada 17 ianuarie – 10 martie 2017, inclusiv, au avut loc 4 şedinţe ale Comisiei de negocieri. În urma discuţiilor purtate, au fost agreate unele soluţii propuse de Guvern.  Totodată, la solicitarea părţii guvernamentale, FSEŞ a acceptat termenul de o lună, în scopul identificării surselor pentru majorarea salariilor angajaţilor salarizaţi conform Reţelei tarifare unice.

Astăzi, la 10 martie 2017, partea guvernamentală a venit cu următoarea propunere – majorarea salariului pentru categoriile 1-6 ale Reţelei tarifare unice cu 10%. Această propunere a stârnit nemulţumire şi revoltă din partea reprezentanţilor FSEŞ.

Ţinând cont de faptul că argumentele reprezentanţilor FSEŞ nu au fost auzite de partea guvernamentală, în semn de dezacord, reprezentanţii FSEŞ au întrerupt negocierile şi au părăsit şedinţa.

Comisia din partea Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei a propus convocarea şedinţei în plen a Consiliului General al FSEŞ pe data de 15 martie, curent (Casa Sindicatelor, sala et.1, ora 10.00), cu invitarea dlui Pavel Filip, prim-ministru, dnei Corina Fusu, ministru al educaţiei, şi a membrilor Comisiei de negocieri. Şedinţa în plen va lua decizia cu privire la acţiunile ulterioare ale FSEŞ.

Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei, care întruneşte cca 115 mii membri de sindicat, a înaintat Guvernului, în luna octombrie 2016, următoarele revendicări:

1.     Egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a RTU cu mărimea minimului de existenţă, începând cu 1 ianuarie 2017.

2.     Majorarea salariului de funcţie al personalului didactic şi ştiinţifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017.

3.     Majorarea indemnizaţiilor unice acordate tinerilor specialişti din ramură, la plasarea în câmpul muncii, stabilindu-le în mărime de 50 mii lei (studii medii speciale) şi, respectiv, 70 mii lei (studii superioare).

4.     Reducerea, începând cu 01.01.2017, a normei didactice pentru tinerii specialişti, în primii 3 ani de activitate, la 75% pentru un salariu de funcţie.

5.     Recalcularea anuală, necondiţionată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadraţi în câmpul muncii.

6.     Majorarea cuantumului burselor de studii cu 20 la sută, începând cu 1 ianuarie 2017.